Vizita IPS Teofan cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la sfinţirea bisericii parohiale

Viața parohiei Decembrie 16, 2014

Duminică 14 decembrie, parohia noastră a fost în zi de sărbătoare. Anul 2014 a adus cu sine împlinirea a 200 de ani de la construirea bisericii de piatră. Aceasta a fost sărbătorită de întreaga comunitate, care a avut bucuria şi binecuvântarea de a-l avea prezent la Sfânta Liturghie pe IPS  Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. ÎnaltPreaSfinţia Sa a răspuns invitaţiei noastre de a veni în mijlocul credincioşilor pentru a ne binecuvânta, a se ruga împreună cu noi şi a ne întări duhovniceşte pentru a putea călători în continuare pe drumul vieţii acesteia.

Bucurie am simţit cu toţii, de la mic la mare, căci ne-am unit forţele pentru a forma o comunitate închegată, harnică şi vie. Tinerii şi copiii din parohie au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, apoi au colindat cum au ştiut ei mai bine şi au fost răsplătiţi de Înaltul Teofan cu pacheţele de Crăciun şi iconiţe. Cu toţii am învăţat că suntem valoroşi atunci când lucrăm împreună  în dragoste şi înţelegere. Biserica aceasta a fost a srămoşilor noştri de acum 200 de ani şi iată că munca şi jertfelnicia acestora nu a fost în zadar. Biserica este în continuare locaş de rugăciune, liman pentru sufletele zbuciumate şi bucurie tainică pentru cei ce o caută. Mesajul care străbate de dincolo de cele două veacuri de existenţă este acela că atunci când lucrăm din suflet spre slava lui Dumnezeu, munca noastră se sfinţeşte şi dăinuie secole de-a rândul.

Mulţumim şi pe această cale ÎnaltPreaSfinţiei Sale, Mitropolitului Teofan pentru dragostea arătată  şi dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste clipe istorice trăite în parohia noastră!